Municipiul Bălți
Municipiul Bălți este o unitate administrativ-teritorială de nivelul al doilea din Republica Moldova. Aceasta include în componența sa orașul propriu-zis Bălți, plus satele Elizaveta și Sadovoe din imediata vecinătate (suburbii) a orașului, cu o suprafață totală de 78 km².
Administrarea publică a municipiului Bălți se realizează de către Consiliul local, ca autoritate reprezentativă și deliberativă, și de către Primar, ca autoritate reprezentativă și executivă.