Județul Giurgiu: Istorie
După o legendă neconfirmată din punct de vedere istoric, Giurgiu ar fi fost întemeiat ca avanpost de către comercianți genovezi pe insula Sfântul Gheorghe numit după protectorul Genovei, Sfântul Gheorghe (în italiană San Giorgio).
Un document în care apare toponimul pare a fi așa-zisul „Itinerar din Bruges”, din penultimul deceniu al secolului al XIV-lea, cu o listă de localități pe care pelerinii occidentali le aveau ca popasuri în drumul lor către Țara Sfântă.
Giurgiu apare pe o hartă la documentul Codex Latinus Parisinus cu o datare controversată între 1395 și 1438, poate din timpul lui Mircea cel Bătrân (decedat 1414). În 1420 Imperiul Otoman l-a redenumit "Yergöğü". Vlad Țepeș a recucerit cetatea în 1462, au urmat războaie frecvente sub Mihai Viteazul, apoi în războaiele ruso-turce. Giurgiu a ars în 1659 și în 1829 s-au distrus fortificațiile, rămânând numai un castel pe insula Slobozia, legată de un pod de restul ținutului.
Prima cale ferată din Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești a fost între București și stația de la Giurgiu inaugurată la 1 noiembrie 1869.
Teritoriile județului au fost parte din raiaua Giurgiu a Imperiului Otoman.
Giurgiu a fost reședința județului interbelic Vlașca, iar în perioada postbelică, teritoriul județul a fost divizat între regiunea Teleorman și regiunea București.
Între 1952-1954, regimul comunist, sprijinit de URSS, a construit Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse.
Giurgiu a fost declarat municipiu la 17 februarie 1968, teritoriul județului fiind înglobat în județul Ilfov, cu reședința la București.
Cu reorganizarea administrativă din 1981, din partea vestică și central-sudică a județului Ilfov înființat și delimitat prin legea din februarie 1968 s-a format județul Giurgiu, care are o configurație și o întindere asemănătoare - dar nu identice - cu cele ale vechiului județ Vlașca.