Heimatgeschichte · Kreis Galați ·

Județul Galați: Istoric

Județul Galați: Istoric

Analiza succesiunii și repartiției dovezilor arheologice de cultură materială arată că teritoriul județului a fost populat și a intrat pe circuitul folosinței umane din timpuri preistorice. Cele mai vechi vestigii umane în zona Covurluiului datează din paleoliticul final și epipaleolitic. Culturile paleolitice sunt localizate la Berești și la Cavadinești. Paleoliticul superior a fost pus în evidență în nordul județului, pe moșiile așezărilor Pleșa, Puricani, Crăiești, Bălăbănești, Șipote, Rădești, Băneasa, Suceveni.
În succesiunea strategică arheologică au fost localizate și așezări din neoliticul vechi, aparținând culturii Criș, ce apar sub formă de așezări neîntărite. Urmele acestei culturi au fost descoperite la Negrilești și la nord de Tecuci, pe valea Bârladului, la Munteni. La Berești au fost puse în evidență urme ale culturilor precucuteniene și cucuteniene. Cultura precucuteniană este reprezentată prin ceramică pictată bicromă și tricomă la Stoicani, Măstăcani, Smulți, Drăgănești, Băneasa, Suceveni. Cetățuia de la Stoicani arată, prin resturile culturii materiale, ocupațiile vânătorești, de creștere a animalelor și de cultură a plantelor practicate de locuitorii acestui teritoriu, ca și unele meșteșuguri casnice, ca de exemplu olăritul, torsul, țesutul. Continuitatea populației este dovedită de culturile materiale aparținând perioadei de tranziție spre epoca bronzului, reprezentate prin așezările de tip "sălaș" de la Stoicani.
Epoca fierului a lăsat numeroase urme materiale descoperite și cercetate în peste 15 localități actuale, arătând pătrunderea unor influențe ale civilizației grecești dinspre Dobrogea. Astfel, ceramică și monede grecești au fost descoperite la Galați, Barboși și Frumușița, iar la Galați se pare că a existat chiar o așezare grecească. Vestigiile arheologice permit reconstituirea unui ax al pătrunderii civilizației și culturii materiale grecești pe direcția Histria - gura Siretului - Barboși - Poiana (Tecuci) - Trotuș - Oituz, ceea ce demonstrează intensitatea activității materiale și spirituale a autohtonilor.

Cultura geto-dacică este reprezentată prin așezări localizate pe vetrele actuale de la Galați și Frumușița și prin așezarea Piroboridava (Poiana). Viața romană a fost deosebit de intensă. Castrul militar de la Barboși și așezarea civilă de pe vatra orașului Galați de azi întrețineau legături comerciale cu Moesia Inferioară, cu Grecia și Asia Mică pe Dunăre și Pontul Euxin. În secolele X-XIII se înscriu și pe teritoriul actual al județului Galați forme ale feudalismului timpuriu, strâns legate de influența bizantină, fapt atestat de numeroase monede bizantine descoperite. …

von Fremdinhalte · Regionauts

Quelle: Text: Wikipedia – „Județul Galați“, Autorinnen und Autoren (Versionsgeschichte), CC BY-SA 4.0 · Foto: Ioan Cepaliga, CC BY 3.0 – Wikimedia Commons