Județul Bacău: Istorie
Intersectată de drumuri ce străbăteau văile Siretului, Bistriței și Trotușului, teritoriul județului Bacău a cunoscut de timpuriu o intensă activitate umană, atestată de numeroase descoperiri arheologice.
În epoca stăpânirii romane asupra unei părți a Daciei, pe teritoriul județului Bacău și nu numai, și-a desfășurat existența lumea carpică, creatoare în secolele II-III a unei interesante civilizații. Cercetările de la Măgura, Bărboasa, Cârligi, Sohodol, Săucești au contribuit la cunoașterea istoriei și civilizației carpice, continuatoarea istoriei și civilizației geto-dacice.
Carpii sunt dacii liberi ce locuiau la est de Carpați. Legătura lor cu lumea romană este dovedita de ceramica și obiectele de podoabă de factură romană și prezența monedei romane (peste 37 % din totalul tezaurelor de monede romane din secolele II-III descoperite în Moldova provin de pe teritoriul județului Bacău; cel mai mare este cel de la Măgura din 1976 în greutate de 10 kg, ale cărui monede sunt emise de Augustus și Septimius Severus).
Urmașii geto-dacilor din epoca lui Burebista și Decebal, a daco-carpilor din secolele II-III au constituit factorul de bază al dezvoltării istorice pe teritoriul județului. Istoria dovedește continuitatea populației autohtone în veacurile următoare precum și includerea acestor regiuni în aria în care s-a plămădit și dezvoltat poporul roman. Evoluția procesului de maturizare a feudalismului, la est de Carpați, a avut drept urmare apariția târgurilor. Într-un document emis de cancelaria domnitorului Alexandru cel Bun la 6 octombrie 1408, sunt menționate târgurile de la Bacău și Trotuș. Întemeierea așezării este și mai veche. Cu ocazia unor săpături, în orașul Bacău s-a descoperit ceramică din secolele XII-XIV precum și monede bătute de Petru Mușat (1375-1391).
Datorită privilegiilor acordate de către domnie negustorilor străini, Bacăul s-a dezvoltat repede. În secolul XV ajunsese târg însemnat de negustori și meșteșugari, unde se făceau operații de vamă, există o autoritate judiciară și organe de execuție.
Pe văile Berheciului, Siretului și Bistriței au fost găsite străvechi elemente arheologice de viață românească, care ne introduc treptat într-un ev mediu dominat de strălucitele realizări din vremea domniei lui Ștefan cel Mare, fiul acestui județ, născut la Borzești în 1436. De numele acestei localități se leagă și cunoscuta legendă „Stejarul din Borzești”, referitoare la un episod din copilăria lui Ștefan cel Mare. Dezvoltarea societății feudale pe aceste meleaguri și importanța Bacăului ca centru de civilizație urbană sunt atestate de documente istorice (în privilegiul comercial acordat de Alexandru cel Bun la 6 octombrie 1408 negustorilor din Liov), cât și de construcțiile cu o frumoasă arhitectură: Curțile Domnești de la Bacău, biserica de la Borzești sau biserica de la Târgu Ocna.
În secolul al XV-lea ajunge reședință domnească. Fiul lui Ștefan cel Mare, Alexăndrel, asociat la domnie (1490-1496) tatălui său, a construit o curte domnească (1481-1482) și a zidit biserica „Precista” (sfințită la 1 ianuarie 1491) care există și astăzi dar care din cauza renovărilor greșit făcute nu mai păstrează aspectele caracteristice din acea vreme.
În prima jumătate a secolul al XIX-lea, istoria locuitorilor Bacăului se va integra organic în procesul general de renaștere națională participând activ la marile evenimente, expresie a încheierii procesului de formare a națiunii române. …